Să faci ce zice popa…

… nu ce face el. Păi de ce aş face aceleaşi prostii care le face un popă? Spre exemplu la toate emisiunile de ştiri vezi tot mai multe cazuri cu preoţi care sunt morţi de beţi prin crâşme sau preoţi care agresează sexual vaci, scroafe, oi, etc… măicuţe care se cred divinităţi şi încearcă să vindece tot felul de bolnavi mintal, ş.a.m.d.

Un exemplu, clar, l-am observat chiar dimineaţa asta în Carrefour. Subsemnatul, eu, căutam răcoritoare şi mâncare pentru o zi de muncă infernal de plictisitoare… şi cum priveam eu obosit şi somnoros printre raioane, ajung şi la „consumabilele cu grade”. Deodată lângă mine, un preot, avea şi cărucior, ia câteva baxuri de bere (Timişoreană), câteva baxuri de votka, câteva de vin ca mai apoi să-l aud „Ce dracu să mai cumpăr că vin ăştia şi termină tot!”, era cu un prieten, cred.

Păi ce exemplu dai tu, frate, ca preot, iubiţilor tăi credincioşi? Măcar de nu era îmbrăcat în straie preoţeşti, şi se mai miră toţi de ce tot mai multe persoane o iau pe calea cea „nedreaptă”, nu cred în vise şi dumnezei.

Îmi pare rău că spun asta, dar să le fie ruşine preoţilor cu astfel de înclinaţii. Măcar de ochii acelor copii ai căror părinţi îi îndruma spre religie mai ceva decât spre o copilărie frumoasă.

Ciuş! 🙂

Acest articol a fost publicat în 4289858. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 Responses to Să faci ce zice popa…

  1. grapefruits spune:

    ce stii tu? Poate lua pentru cineva…raule :)))))
    sau poate…sfanta impartasanie s-a modernizat si ea. si mai nou, se face din bere, vodka, coniac…:))

  2. Andrei Nica spune:

    daca ar fi pe bune treaba cu imartasania, as merge tot mai des la impartasit :))

  3. Ovidel Mâţâţăl spune:

    ioi ce urât ai vorbit.

Lasă un comentariu