De ce o iubesc?

Pentru că are trupul ca măgiunul ce se scurge dintr-un vas cu forma perfectă, pentru că are acei ochi pătrunzători la care te uiţi cu poftă şi nu te mai lecuieşti de privirea lor, pentru buzele sale ca două petale de trandafir veşnic roşu, pentru că ştie să zâmbeasă din inimă şi uneori o face timid şi îşi apleacă uşor capul, iar obrajii îi roşesc, pentru că ştie să-mi aline orice durere, pentru că are sufletul dulce şi iubitor ca al unui înger păzitor.

O iubesc pentru că este somnoroasă dimineaţa, pentru că abia vorbeşte când este obosită, pentru felul în care face pe supărata, pentru bucuria din ochii ei atunci când vorbeşte cu mine… o iubesc pentru că se înroşeşte când îi desenez o jumătate de inimă în palmă sau când îi spun cât este de frumoasă, iubesc cum se gâdilă, o iubesc pentru că nu mă strânge de gât atunci când ne certăm, atunci când ne certăm din greşeala mea, o iubesc pentru că mă necăjeşte în glumă şi fără răutate.

O iubesc pentru tot ce face!

Dar totuşi… unde eşti??